indiferent unde voi ajunge, eu imi voi continua ritualurile de dimineata.
Uneori ma simt batran, un fel de sentiment care ma apropie mai aproape de ea. Eu nu stiu si nici nu pot sa imi explic (poate nici nu vreau) cum am ajuns pana-n ambianta ei de culori. De obicei sunt eu cel care vine cu si in culori.
Mi se pare ca totul deja s-a intamplat si eu nu urmez decat niste scenarii bine scrise. Peste urmele talpilor ei.
La inceput a fost alb. De fapt imbracase alb. Inconstienta de impactul si ciocnirile violente de care aveam parte mai tarziu. Ne trezisem undeva dupa niste dezbracari de sentimente. Eu motivat sa se simta altfel, dar tot ea sa ramana.
Dupa imbracase negru. Bariere. Frica. O femeie putin fricoasa e mai previzibila. Stii ce gandeste, stii ce isi doreste, stii ce imbrac instinctiv. Dispusa sa riste. Doream undeva sa modificam niste vise. Ok, nu erau vise, doar niste concepte de iubire. Una mai matura si mai buna care deja trece constient prin ea ca feeling absorbit fara atingeri.
Dupa care a urmat roz. Soft. Pleacase in niste trairi soft. Femeia din ea voia sa cunosca, din mai multa teama. Dar cu atat dorinta. Si scrie in carte „si nu ne du pe noi in ispita.” Insa am fost facuti plini de ea. Femei cu posterioare bune si barbati erectii bune.
Deja frica pleaca in intrebari si ganduri. Libertatea de actiuni predomina in jurul ei ca si cum ar fi un dans. In dans nimeni nu greseste, chiar daca se face vreo miscare necorespunzatoare se danseaza mai departe. Avansam si ambianta asta calda ne cuprinde.
Captati si captivi intr-o intimitate unde exista secrete previzibile. Nimeni nu mai ascunde trairi. Sinceritatea se simte mai mult in actiunile care nu se scriu…

Sursa foto: highresolution.photography