Asocieri. Construim relații din asocieri. Îl asociem cu melodii, mirosuri, zâmbete. O asociem în culori aprinse tari, în săruturi mai altele decât cu precedenta. Te întreb. Cine suntem? Ușor de răspuns. Pentru că începem să partajăm femei, bărbați. Apoi mai facem o prostie și îi aranjăm după rafturi, pe categorii. Ne-am transformat relațiile în niște instrumente de marketing. Asociem relația cu fericirea. E ok. Dar trendul definiție de fericire a cam luat-o razna. Din prostia noastră. Pentru ca merele de acuma sunt telefoane.

Spune-mi unde suntem? În mijlocul nebuniei! Ne iubim nebunește. Pe termen scurt. De parcă am fi niște active curente, obiecte de mică valoare și scurtă durată (contabilii o sa mă înțeleagă) reflectate într-un bilanț contabil al unei relații. Nebunia trece. Tu rămâi. În colțul tău. Devastat/ă. Rupt/ă din puzzle. Pentru că uzura noastră morală, cade. Se șterge. Nu așteaptă. Nu are legi stipulate și standarde.

Tu strălucești! Pentru mine. Eu te iubesc. Strălucirea ta e în pupilele mele mărite. În excitări sufletești. În amintiri. Ești o amintire. Pe care o iau de fiecare dată acasă, cu mine. Tu ești peste tot. Dar mai tragic de frumos ești în mințile mele. Asortat/ă rău in imaginații. Hrănite. Intens. De pulsuri. De impulsuri.

Tu ești bine pus/ă în așternuturile mele. Nu mai cred nici în reclamele de prafuri de spălat. Și dacă aș trezi romantismul din mine, ți-aș zice că praful stelar nu se pierde. (Poate doar înlocuit)

Tu ești în transpirația mea din palme. Când gândurile mă lipsesc de concentrare. Când timpul apasă în piept peste suflet. Când sufletul se răzbună pe mine și mă tot chinuiește. Arde. Pe dinăuntru. Iar eu nu am pe cine să mă răzbun. Eu tac. În teancurile de vise. Puse pe stand by.

Eu sunt nicăieri. Eu sunt acasă. Eu sunt între rutină și pași spre necunoscut. Încă nedefinit. Sunt printre sensuri pe care nu le pot prinde. Sunt printre suflat de vânt pe geamul unui automobil. Gândesc fără să știu ce. Eu nu mă pot regăsi pe mine. Eu nu pot scoate la lumină persoana asta care se îneacă în mine. Vreau puls. Vreau inimă. Vreau suflet. Ochi. Mâini. Buze… dar eu sunt și atât.

Cam atât! După. După luptăm. Cu asocieri transformate în umbre și oglinzi.

Sunt. Revin.

Sursa foto: www.24h.com.vn