De obicei dezbrac eu femeile. Din cuvinte. Le citesc. Apoi urmează acte. Repetiții. În cor.

De data asta am fost eu dezbrăcat. De caracter. De suflet și bătăi de inimă. De mine. De buzele ei carmine. De caracterul ei de femeie.

Cu tine nu există scenarii. De fiecare dată fie că am fost o relație. Fie că suntem (nu știu cine suntem acum) tu ai reușit să mă dezbraci. Tu îmi știi măștile. Tu îmi știi caracterul exteriorizat și cel care fierbe înăuntru.

Noi ne-am cunoscut cu mult înainte de a ne cunoaște. Pe aceleași coridoare. După care ni s-a mai dat o întâlnire. Tu ai crezut ca sunt fotograf și un îngâmfat peste măsură care prea mult se iubește pe sine. Până eu te-am invitat în oraș și de emoții uitasem să-mi mănânc zeama cu pâine. Atâta scandal de la pâine, săracul chelner.

Să-ți vorbesc despre tăcere. Cea pe care nu au auzit-o până acum. Tu ești versiunea mea upgrade. Gândurile mele exteriorizate în lumea asta în care eu în sfârșit mi-am găsit locul. Ești ceea ce eu încă nu pot să fiu, dar tu urmezi calea pe care eu o merg. Mie încă îmi sună în cap vorbele și sfaturile tale. Știu că nu te-am ascultat când am început ultima mea relație cu o femeie contrar mie. Noi mai mult ne-am vorbit în tăcere. Tu acolo și eu prin alte părți. Poate de asta și am avut o despărțire tacită. Unde fiecare s-a dus în colțul său de ring.

Femeia pe care umărul meu nu a obosit s-o țină.

Simplu. Cu tine a fost simplu. Doi oameni care au crescut într-un aproape an cât în alți nu știu câți. Mai maturizat cu direcții feminine. Nu mi-ai fost mamă, nici soră, nici femeie de așternut, nici măcar anturaj. Ai fost femeia cu și de lângă mine. Cea care a putut să creadă și să vadă bărbatul din mine.

Tu ai primit o definiție. Bună dimineața mea. Da, textul: Ea e bună dimineața ta a apărut grație ei. Poezia cu promisiunile fără atingeri, fără demoni, fără îngeri tot grației ei și multe altele.

Aș putea fi oriunde cu tine și să tac. Pentru că am încredere în gândurile mele și ale tale. Știu că mai comunică și fără voia noastră. Pentru că oamenii care țin și se iubesc în felul lor, se simt. Acolo. Unde noi spunem suflet, inimă și vise.

Unde suntem noi? Pe unde noi ne-am rătăcit? Când sufletele și gândurile noastre și-au vorbit neîntrebate. Fără voia noastră. Câte vitrine mai sunt între noi?

Ține și de responsabilitatea ta. Pentru ceea ce sunt eu acum. Parte de suflet din parte de suflet. O știi tu. O știi și eu. Uneori nu e atât de simplu cât de dorim. Dar cum altfel ne mai simțim fermecați?

(Dacă noi bărbații am putea face măcar jumătate din ce pot crea femeile, raiul ar avea o invidie albă pe noi toți împreună. Noi și voi)

Disciplina asta, dragoste. Care o învățam din conspecte de priviri și atingeri. Care ne tot cere beat-uri și ne chinuiește elegant cu ele.

Tu ești. Liniște și pace. Mulțumesc. Respir.

Sursa foto: abstract.desktopnexus.com