Permanent Link to Respiră-Mă!

Respiră-Mă!

Aer. Femeie, tu ai nevoie de aer?

Deja de 3-i zile stai într-un cub închis din toate părţile. Fără nimeni.  Acum, nu de el ai nevoie, nu de el.
De tine, draga mea. Şi aer.

Tu, femeie, eşti puternică, noi ştim, dar de câte ori ai închis uşa pe dinăuntru să nu intre nimeni în lumea ta.  Să stai  faţă-n faţă doar tu cu tine?
Te-ai neglijat poate? Mai ştii ultima vreme cum te simţeai? Mai simţeai ceva, de fapt? Când ultima dată ai întrebat-o pe cea din tine: „Ce mai faci, fato? Cum te simţi?  Eşti bine? ”

De câte ori te-ai hrănit doar cu visuri? Fără planuri. Doar visuri. Câte ori te-ai refugiat în lumea ta. Să nu faci nimic. Să nu vrei să faci nimic?
Îndrăzneşti, poate, să te mai ridici din pat, doar pentru a deschide geamul seara să laşi să intre liniştea apăsătoare a nopţii. Simţi aerul care scârţâie a proaspăt şi rece.

Ai curajul să renunţi la tot, fie chiar forţat, doar pentru tine?
Tu, femeie, ai curajul să te uiţi în oglindă şi să începi să te redescoperi, să îţi mulţumeşti că eşti aşa cum eşti? Îmbrăcată sumar, să te admiri şi să te iubeşti?

Parcă ai avea tot timpul din lume pentru tine acum. E timpul pentru curăţenie.
Aruncă toate hainele apăsătoare, murdare, vechi şi neutile care le îmbrăcai pentru responsabilitate, dor sau obişnuinţă. Aruncă tot ce miroase a trădare, a frustrare şi dezamăgire. Aruncă.  Alege atent doar culori vii, curate şi călduroase pentru viitorul vostru, al tău şi al lui, care abia vă aşteaptă să le purtaţi. Să încăpeţi ambii într-un pulover. Să staţi unul lângă celălalt, atât de strâns cuprinşi, încât să-i simţi respiraţia.

Tu, femeie, să nu te grăbeşti! Fă curăţenie. Generală!
Şi până la urmă de aer ai nevoie. De aerul din el. Sunt gata! Respiră-mă!!

 

Sursa foto: daphnegan.wordpress.com

Scroll To Top