Femeia e unitatea de măsură a dragostei. Fără dubii.

Ea nu-ți dăruie flori. Ea nu-ți gătește la cele mai speciale date, dacă vorbim de sex, gătește bărbatul. Puțin dar plăcut. Starea ei de împlinire e direct proporțională cu sentimentul bărbatului de satisfacție. Partea pozitivă din ea. Fericirea. Femeia cu tot ce are și poate să fie pentru bărbat e perfect comparabilă în timp și spațiu cu dragostea voastră.

Cum zice soră-mea: 90 la sută din reușita unui cuplu aparține femeii. Ok. Eu zic: dacă bărbatul știe să ofere cele 10 la sută.

Succesul unui cuplu? (dacă tot sunt întrebat despre perfecțiuni, despre întrebării de ce și cum bărbații sunt tot mai puțini sau femeile mai ușoare în alegeri)

Noi permanent avem ceva de oferit. Ceva de spus. Ceva de calculat. De certat. De like-uit. Share-uit… Totul are o continuitate. De ce să nu dăm exact asta și iubirii. Femeia e bună de iubit. Bărbatul e bine de avut. Ea mă are, iar eu o iubesc.

Dragostea e continuă. Se modifică în timp. Devine mai matură. Mai experimentată. Mai încercată. Noi alegem ce ton și culoare îi dăm.

Cola e aceeași de sute de ani, dar fabrica lor de fericire încă funcționează.

Eu sunt convins că toate astea tre să aibă doza necesară de nebunie. Ea e ferm convinsă că toate astea tre să aibă romantismul necesar. Ea îmi consumă fericită nebunia, eu îi consum la nebunie romantismul.

Sursa foto: www.the-open-mind.com