Pentru timpul care mai exista pentru fiecare dintre noi. Aparte sau in doi. Relatiile fie infloresc si sunt fresh, fie sunt lente. Distantele dor, unii renunta, altii traiesc intr-o relatie nociva, acceptata.
Sunt femei care iubesc sa fie sotii. E ca un job iubit, care iti freaca mintile mai ceva ca batul si materia frecate de proful de fizica. Nu pleca acolo, nu fa aia, nu ma fute acum, ai niste prieteni de rahat etc. Cam asta auzi din gura ei.
Sunt barbati care iubesc sa fie masculi. Acasa si cam peste tot. Care instrmentul principal e pumnul cu care da in masa si indiferent de hotariri, ale lui sa fie.
Nu imparti asternuturile cu o femeie, care nu te saruta dimineata. Care nu te imbratiseaza in pat si care nu scapa o sansa sa-ti faca observatii.
Nu imparti asternutul cu un barbat care doarme dimineata si nici macar nu iti baga mana intre picioare, care nu iti miroase parul dimineata si pielea ta de iaurt (grecesc).
Daca macar o dată nu ati fugit de la job in oras sa vă futeți, in apartamentul cu chirie, acasă sau în apartamentul de pe anunt, atunci …
Iubirea nu are loc de puncte de suspensie, de cuvinte (bune, frumoase) nespuse. Iubirea intotdeauna ne cere pe noi. Mai nebuni decat de obicei, mai buni decat acum un an, mai indragostiti.
Daca te suna in continuu cand esti iesit in oras cu baietii, sau in cazul tau cu fetele esti deja un/o prizonier/a pentru a doua jumatate care cu timpul ramane un intreg gol.
Mai grav.
Sa stai intr-o relație care deja e expirata ca timp, sentimente si sex. El o sa priveasa alte femei, ea va privi alte orizonturi. El n-o sa mai aiba gust pentru casa, n-o sa mai aiba gust sa vina acasa. Ea o sa taca mereu in casa. Iar cea mai mare durere e sa depasesti jumatatea de pat.
In relatiei nimeni nu vrea sa incerce de unul singur. Nimeni nu vrea sa viseze de unul singur. Ne tragem in visele proprii. Doi cate doi. Pentru totdeauna. Noi.

Sursa foto: www.savoirville.gr