De cate ori ai vrut să fii fetița care desenează cu creta pe asfalt? Cea care vrea nu mai aibă grijă de nimic și își ștergea mâinile de rochița albă. Era mama, avea ea grijă.

Acum ai bărbat? El rochia n-o șterge. Are grijă să nu o murdărești.

Suntem deprinși să dăm întrebări complicate gen: cum e el? cine este el? Da complicat, pentru că nu mai afli un răspuns clar. Iar astfel de întrebări își schimbă mereu răspunsurile.

De câte ori te-ai jucat cu mințile lui ca să-ți fie bărbat?

De câte ori ai renunțat? Și nu ai făcut-o. Ai vrut să dai răspunsuri și nicidecum întrebări. Așa e. Avem mai multe răspunsuri decât întrebări.

Vrem să vorbim. Să ne spunem. Dar nu avem întrebări. Or suntem atât de încrezuți, că noi, suntem niște răspunsuri.

Da suntem răspunsuri. Dar a căror întrebări?

De câte ori te-ai ascultat pe tine? Ca femeie. Fără să conteze public părerile.

De câte ori ai fost speriată că NU ești, că faci greșit, că ar trebuie să procedezi altfel… Și de câte ori te-ai oprit să te întrebi cine ești (la moment)?

De câte ori l-ai certat? Da, bravo, că îl cerți. Bărbații mai mult decât certurile urăsc tachinările ei.

Răul uneori merită uitat și nu discutat. In filmul The age of Adaline există o replică. Una foarte simplă: Let it go, tradus – uită! Așa suntem noi bărbații, niște proști cu jucării și răspunsuri simple.

Vrei să fii iubită (iubita lui)? Lasă meritele, lasă gândurile, vorbele. De câte ori l-ai ajutat să-și piardă mințile frumos. (În caz că vrei să-ți deschidă ușa sau portiera or să te invite subtil acasă la tine)

(În carte va fi o listă de întrebări)

Ai putea să ai un răspuns mereu actual: sunt femeie? Însă un bărbat apreciat de tine în diferite forme deștept, bun, educat … O să-ți dea o întrebare: Tu de câte ori te-ai desfăcut bucăți ca femeie?

Sursa foto: antiworldnews.files.wordpress.com