Permanent Link to Femeia pleacă după bărbat, dacă sădești în ea bucăți din tine

Femeia pleacă după bărbat, dacă sădești în ea bucăți din tine

Septembrie, luni.
Dimineți mai răcoroase, cafele mai calde. Vara ne-a cam despărțit în pat. Ea în colț de pat și eu peste tot. Acum, mai aproape. Suflete în magneți de iubire. Mai auriu și roșu. Poate chiar bordo. În suflete și în ochi. Lasă-mă să număr diminețile cu tine, sunt atât de puține, dar atât de pline. Puține, că nu mă mai satur de tine.

Încep să o iubesc. Când ea știe că eu o iubesc. Când ea dansează pe melodii cu gândul la mine și eu o privesc până la lacrimi, iar privirile ei mă trezesc.

Septembrie, luni. Număr cu tine începuturile noastre de iubire…

Noi bărbații avem de oferit ceva înăuntrul ei. Un loc de refugiu sau strălucire. Iar ele devin pentru noi, un loc de refugiu la vedere. Pentru că nouă bărbaților ne place să ne mândrim cu femeile noastre.

Iar bărbații cu minte clară știu și conștientizează că femeilor le place să plece după noi. În maniera frumoasă a acțiunilor. Nu din gelozie, nu din frica de a o pierde, nu din prostie… Femeia pleacă după bărbat, dacă sădești în ea bucăți din tine.

Septembrie, luni. Vor mai fi… În savoare de ce vom vrea noi. Aici ne-am găsit, în toamna de septembrie. Am avut ceva de spus, însă mult prea greu pentru a fi înțeleși de prezent-ul de atunci. Am renunțat pentru a ne găsi a 2-a oară.

Prezentul se construiește, din voi.  Septembrie, luni. Cafea?

Sursa foto:tinawartooth.tumblr.com

Scroll To Top