Permanent Link to Ea nu poate sa tacă… O femeie care iubește

Ea nu poate sa tacă… O femeie care iubește

Neata, eu nu pot sa tac, așa că uite RASPUNSUL MEU E AICI. POTI SA-L STERGI, buuuutttt I’m in deal! In viata si in tot ce insemni tu. Mai este loc?

…vrei citeste, vrei nu. Vrei crede-ma, vrei nu. Dar imi pare rau pentru tot. Imi pare rau pentru cat de mult te iubesc, si nu ti-o pot spune in fata….. Imi pare rau pentru ca dau cu piciorul, in ce suntem noi, de atunci-pana acum. Imi pare rau pentru ca nu te voi putea multumi pentru tot devotamentul, rabdarea si intelepciunea pe care o pui in relatie, si investitia in ruptura asta dintre noi. Pentru rabdarea pe care o ai cu mine…. Si imi pare rau pentru ca ai ajuns sa te porti asa cu mine… Om’ fi deocheati,… daca e atat de rau, atat de neclar in asa un timp scurt… p.s. asta ca sa gasesc vinovat…

Raspunsul meu e aici. Pentru Tot.

„Raspuns LUI. Lectia Ei. Pentru ca EL e motivul. „ „Trezeste-te, fato! Devii femeie!” „Trezeste-te, femeie! Pentru EL.” „Femeie, unde esti? ” **** Sunt fericita!

Am marele noroc de a fi o fericita! Sunt Un Om Fericit! **** Am fost si sunt o iubita stimata, o fiica sustinuta, o sora admirata, o prietena iubita, un om apreciat! Asta spuneam pana astazi. Asta gandeam pana astazi. Vag. Lejer. Neserios. De ce?

Pentru ca abia astazi am primit, un „pumn”! da da, recent am primit si o „palma” … ce sa-i faci daca nu am inteles din prima. Dar au fost lovituri intelepte. Lovituri de ganduri, sfaturi si cuvinte. Lovituri dure, dar corecte. Lovituri prea dureroase pe moment, dar lectii pentru mine. Lovituri pe care le meritam. Le-am primit de la un om atat de aproapiat mie. Atat de „ca mine”. Atat de „al meu”. De la cel caruia ii spuneam si spun: „Esti singurul om, in a caror ganduri eu cred! Esti singurul om, care stiu ca nu ma va trada. Sub nici o forma !” Si asta pentru ca el e cel mai mare dusman al tradarii! Pentru ca nu poate….

El e omul „verificat”, cum spunem noi. Naiv e faptul ca a fost si este tot pentru mine. Si nu exagerez. De la iubit pana la frate, de la dascal pana la elev, de la cel care ma cearta cel mai tare, pana la cel care ma apreciaza cel mai mult. De la prieten la amant. Strain si apropiat? El nu a fost un strain. Niciodata. Intotdeauna a fost acolo. Pentru mine. El stia asta. Eu stiam asta. Chiar de timpul si-a facut loc, intre noi. Pentru lectii si noi dovezi…

Dumnezeu ma iubeste! Mi l-a intors inapoi in viata! Mi l-a pus alaturi! A fost ca un dar! Un dar pe care il vroiam, dar inca nu eram gata sa-l primesc! Un dar pe care inca nu il meritam! Unul plin de intelepciune, plin de barbatie, plin de carti si distractii in acelasi timp! Plin de scopuri! Plin de liniste si dragoste! Impachetat frumos, curat si ingrijit. Eu nu am fost gata sa-l deschid, insa dorul, pofta si curiozitate m-au convins sa-l despachetez pe loc…. Il citeam, il gustam, il ascultam, din nou, flamanda…. era el, tot el, dar altul. Unul mai citit in suflete….

Greseala mea. Ca un copil care se bucura de o jucarie, dormind cu ea in pat, pana se plictiseste, si o arunca, undeva intr-un colt de casa…. Apoi iar o ia. Si tot asa. Analizeaza. Cerceteaza.O vrea. Nu o vrea. Iubeste, apoi arunca din nou. Asa am facut si eu. Pana intr-o zi. Cand m-a scuturat bine! Am fost pusa fata in fata cu mine: „O sa-ti dau un calculator sa analizezi, poate la 30 ani vei ajunge sa tot vrei copii si sa nu ai cu cine…. ” cam asa arata un rezumat. (asta a fost una din propozitiile mele care a taiat in ea)

Am dat replici. Sa nu tac. Mirata. Speriata. Undeva dezamagita. Si-mi spuneam : „Cata dreptate spune omul asta, fato! Trezeste-te! Deschide ochii!” O data intoarsa in refugiul meu, imi lingeam ranile, plangeam si repetam fiecare cuvant spus de el…ma ranea si mai mult. Dar eram deacord cu ele. „El e omul fidelitatii. El e omul intelegerii. El e omul respectului. Ce cauti, fato!?” Cu el e imposibil sa te certi. Si asta nu e gluma. Cu el totul avea rezolvare la calm. In discutii de doi. Insa ceea ce nu stiam, e ca aveam de absolvit nu scoala medie, ci facultate . Mai aveam de trecut examene. Multe planuri, multe vise, multa daruire, ca pe ultima suta de metri, prin rutina zilei, nervi de la munca o energie apasa pe noi. Apasa la greu. El e mai puternic. Eu m-am supus. Ce faci cand esti dusa de val? De depresie? De prejudecati? De temeri? Eu l-am gasit, ca o eroina ce sunt, pe el, vinovatul. De toate. In pretentii, judecati, mofturi, „niorlaieli” (asa spune el)….Il consumam. Ma consumam. GATA. Eu asta eram pana astazi… Cand am fost lovita, din nou, prea dur, prea neasteptat de taios, dar la timp… Si cat mai trebuie? AJUNGE.

Timpul rupe din noi. Nu mai este loc de refugii adolescentine. Dragostea. Da. Da. Cea banala. E una calita acum. E cea pe care o cautam in mine. Sunt norocoasa ca te pot iubi. Ca te simt. Ca te am. Ca, cred, inca te am…. Sunt o norocoasa ca sunt in planurile tale. Sunt o norocoasa ca suntem o echipa. Sunt o norocoasa ca esti in rugaciunile mele.

Iti multumesc si iti datorez totul pentru cat de NOI suntem NOI!! ….. Multumesc, sunt fericita!

(eee. Ne mai certam si noi. Cam am fost rece si dur cu ea. Cum de altfel si ea cu mine. Dar, asta e. Al dracului de dragoste. Am lasat-o pe o zi fara comunicarea noastra sa ANALIZEZE. Of contabil-o! Ma cantereste si compara. Urasca chestia asta. Dar stop. O palma. Un pumn. Evident la figurat. Si uite ca dimineata primesc niste cuvinte pe care eu nu am cum sa le scriu atat de bine cum o face ea. Dupa care a urmat textul meu cu … ea merge. eu incetinesc. Apoi inca o replica. Citez: daca as avea asa un patan (baiat) care scrie atat de frumos l-as #ute toata ziua. :) Replica ei nu a intarziat: Cand ti-as #ute una. :) Dragostea, ce mai e!)

Suntem simpli.

Sursa foto: www.huffingtonpost.com

Scroll To Top