Permanent Link to Cum se uită femeile

Cum se uită femeile

În casa mea e liniște. Am avut noroc acum un an să-mi aleg apartamentul din întâmplare. Într-o zonă liniștită. Mai am și un pat la nivel cu ferestrele și parcă mă trezesc zburând. Cu tine mă trezeam obosit. Acum nu știu ce iubesc mai mult. Liniștea sau oboseala. Dar le am pe ambele în egală măsură.

E liniște pentru că te-am uitat. Am senzația că nici n-ai trecut sau călătorit printr-o perioadă a vieții mele.

Eu te-am uitat. Fără regret. Fără remușcări. În cafeaua de dimineață făcută doar mie și unor femei care au vrut scene. Dăruite. Femeile astea m-au privit exact așa cum sunt. O știi și tu, despre nebunul din mine care poate să îți vorbească sau să tacă și să cuprindă sincer. Însă nu ai mai putut să mă privești. Motivele îți aparțin. Eu nu am scuze pentru ele.

Te-am uitat în plimbările mele prin rafturile de ceai și cafea. Printre culorile aprinse ale orașului ăsta care înverzește într-o zi. Te-am uitat. În colțul de suflet care mai era gol încă pentru o relație care a dezamăgit. Te-am uitat în visele în care umbrele tale plecau. Ciudat. Dar în visele mele nu ești mulțumită că noi am rupt. Iar visele nu mint. Niciodată. Și tu o știi mai bine decât mine.

Te-am uitat în hainele care nu mai miroseau a tine. Pentru că am început să îmi aleg singur detergentul și clătitorul. Te-am uitat în bucatele sărate și condimentate doar de mâinile mele. În checul cu vișine care nu avea suficient zahăr. Te-am uitat exact așa cum am început să te iubesc. Din nimic. Dar tot. Acum mă simt bărbat. Știu cât costă detergentul și mi-am adus aminte de bucătărie. De fapt bucătăria e un hobby pentru mine. Pe care tu mi l-ai furat. Necondiționat te-ai transformat în slugă. Iar femeia nu e una din ele. Mi-ai gătit permanent și cu asta nu mi-ai dat voie în bucătărie. Decât pentru niște scene fierbinți. Mult mai fierbinți decât bucatele tale.

Te-am uitat în cuvintele de despărțire. Cele urâte, nedemne pentru o femeie. Nici nocivitatea ta nu mai era impunătoare.

Te-am uitat. În călătorii. În nopți clare. Singuratice, puțin alcoolizate. În alte parfumuri de femei. În alte melodii. Topurile din chart-uri se mai schimbă. În telefon, rătăcită între numere. În cuvintele pe care nu le mai scriu, pentru că nu ai contur. Nu mai ești o definiție. Nu mai ești o știință care merită învățată fără examene și diplome.

Uneori. Doar băieții din subterana de la McDonalds îmi mai aduc aminte te tine. În diminețile în care ei cântă din melodiile noastre, bine expuse în pereții înguști. Îi ascult, pășesc mai lent și zâmbesc, cu gând de poveste. A fost odată…Niște noi.. Și gândurile noastre pleacă… Uneori se mai întâlnesc, dar nu se salută și nici nu se mai cunosc…

Sursa foto: damianbrandon.wordpress.com

Scroll To Top