La început au fost cuvinte. Nu? Au fost cuvinte privite, cu aprecieri si pupile mărite. La bărbați se mai mărește și altceva.  La început au fost rezerve de cuvinte, de feeling-uri. La început au fost tranzacții și lupte cu orgolii, cu zâmbete. Convingeri și mirări.

Credeam că mai am rezerve, de puteri, de timp, de vacanțe planificate. Credeam că mai am rezerve pentru noi. Dar am luat o radieră. Și am șters. Un drum bine creionat. Planificat.

Ne iubim pe noi. Cum fără iubire de sine? Pentru ca în era asta a lui Jobs suntem educați cu și în egoism. Individualism. Ego. Povești de succes. Eroi.

Fericirea are suflet. O știți voi. O știu și eu. Pentru că cel puțin odată am iubit până acum. Măcar și în taină. Nu are o definiție exactă. Întrebați-vă și întrebați. Vă veți convinge de forma și timpul de răspuns. Fericirea vine cu anii. Fericirea se schimbă cu anii. Fericirea are accente. Mai întâi era în ciocolatele cumpărate de părinți și ascunse, pentru că până la Anul Nou mai erau încă săptămâni bune. Apoi era în joacă. Continua în îndrăgostiri…

Bărbații iubesc femeile care se machiază. Doar pentru că sunt dispuși pentru diversitate. Culori. (Nu înceta să te gândești despre noi. Eu îmi doresc doar o viață.) Când sunt cu tine te vreau rece și distantă. Pentru că mă provoci. Sunt bărbat, eu nu câștig lupte precum tu faci. Sunt semnatarul unor tratate de sentimente. Iar tu știi cum sunt ele.